joi, 13 noiembrie 2014

Articol preluat din Deutsche Welle, scris de Petre M. Iancu

E un articol adresat romanilor care nu mai cred ca merita iesit la vot, care nu mai spera ca se poate schimba ceva, care se simt singuri in vremurile astea nebune. Sublinierea din text imi apartine.

This is an article adressed to Romanians who feel there is no hope of change, that no matter what they do, it won't matter, that they are alone in these crazy times. It's an encouragement for getting out to cast their vote on Sunday, the 16th of November, wherever they might be in this world!

 Sorry for not posting exclusively about sewing and other passions, but here, in Romania, we live crucial moments of our history and in order to cut the last thread of connection with our dreadful communist past, we have to encourage everyone to get out and vote, because it might be our last chance! 

These are not just presidential elections, this is really our chance to remain facing EU and the western world or else the past will cast again it's black, cold, deadly wing over us and this would not be a metaphor, it would be a return to what we already experienced for 44 years until 1989, December 22. 

 

Celor de aproape şi celor de departe


Mă îndeamnă inima să-mi îmbărbătez prietenii din proximitate şi din mari depărtări. Să le spun: curaj, om bun, cinstit. Doar l-aţi văzut pe om la lucru. E un gospodar solid, care a mai câştigat alegeri. Va-nvinge iar.



Dar ştiu că mulţi din voi sunt disperaţi. Şi ştiu că nu va fi deloc uşor. Că va depinde poate de puţine voturi. Aşa că inima îmi cere să-i îmbrăţişez pe toţi românii deznădăjduiţi de acasă şi de pe-ndepărtate meleaguri, ce le-ar putea deveni, de luni, mult mai puţin străine decât patria.

Îmi spune să le strâng mâna celor cărora neruşinata reţea a baronilor carpato-danubieni le refuză drepturile. Dreptul la vot, de pildă.

Sunt oameni al căror paşaport românesc din buzunare nu mai face la alegeri nici cât o ceapă degerată. S-au văzut mulţi dezbăraţi la 2 noiembrie de calitatea de români, de libertatea de a face parte din poporul suveran, pe care ar trebui să le-o confere cetăţenia. Şi riscă să se vadă şi la 16 noiembrie deposedaţi de drepturi.

Sunt oameni transformaţi la urne, de partidul-stat condus de „micul Ceauşescu” şi de camarila lui, în şerbi, în sclavi sau în iobagi, doar pentru că au plecat ca să muncească pentru un codru de pâine la distanţă de pomenile baronilor. Iată-i acum excluşi din demnitatea cetăţeanului îndrituit s-aleagă.

Iată-i arbitrar excluşi din drepturi, din colectivitatea românească pentru că au întors spatele, scârbiţi, ciosvârtei, ţuicii, puiului, făinei sau orezului ce li l-au aruncat în alte alegeri îmbuibaţii feudali, în schimbul unui vot pentru partidul-stat.

Sunt cei ce-au luat distanţă de „marea cea înviforată care nu se poate astâmpăra”, de „valurile ei ce scormonesc lut şi nămol”. S-au refugiat în vest nu doar de foame, ci şi spre a scăpa de ticăloşi incompetenţi, dar agresivi, de marionete şi roboţi dotaţi cu aplompul tipic al dregătorului împărăţiei bizantine, baroni cu ADN ce îi sileşte să se înghesuie în jurul unor suzerani de tipul Putin sau al comuniştilor chinezi.

Mă îndeamnă sufletul să-i ascult strigându-şi oful sau luându-se de piept cu Cerul, implorându-l să ajute ţara. Fiindcă li se pare că este la răscruce. O vor europeană, de drept şi democratică. Fiindcă nici ei şi nici ai lor nu mai suportă şmecheri şi nu mai pot răbda demagogia, minciuna, furtul şi corupţia.

Îi aud spunând că nu mai vor cu nici un preţ o Românie scindată, feudală şi exsanguinată, întoarsă cu faţa spre trecut, scăldată în ură fratricidă, împinsă iarăşi iliescisto-năstăsiot spre mineriade ori spre o justiţie încălecată. Îmi vine să le şterg lacrimile de pe obraz. Şi să le spun, curaj! Se poate! Nu e imposibil! Mobilizaţi-vă! Ieşiţi la vot! Spuneţi-le tuturor pe care-i ştiţi să iasă, la rândul lor!

Înaintea ochilor minţii mi se conturează fizionomia unui prieten ziarist. E tânăr, doctor psihiatru, un român cu un titlu obţinut onest. E un om bun, cinstit şi muncitor. E patriot. Sub ochelari înceţoşaţi privirea îi e adumbrită, cu ochii în orbite înfundaţi, de oboseală, de insomnie, de îngrijorare.

E umilit şi se jenează înfiorător. Fiindcă are contemporani care-şi clamează mândria de a fi români, dar fac ţara de ruşine ridicând, obscen, marii corupţi pe scut. Am şi-alţi prieteni, care se îngrozesc că sunt siliţi să facă parte din aceiaşi comunitate de credincioşi alături de un ins ce nu ezită nici să fure, nici să mintă, ori să manipuleze instituţii întregi pentru a-şi apăra prestigiul şifonat. Unul ce nu se dă înlături, vai, să-şi transforme Biserica în agent electoral.

Da, ştim că a minţit şi aseară, la B1. Dar a făcut oare şi altceva? Iată ce scriam despre el acum doi ani, în zilele care au premers marilor încercări, într-un articol intitulat "Din 'micul Titulescu' în 'micul Ceauşescu'". (Puteti citi articolul accesand linkul).

Pe alt site, cel ce publica recent jelania mai tânărului meu prieten, mă izbeşte publicitatea făcută de către un aşa-zis liberal, în fapt, o înaltă faţă postcomunistă, jovială, spilcuită, bine hrănită, încrezătoare în viitorul României liberticide. Îi cântă ode fără jenă, ditirambic, stăpânului politic roşu, de la care a luat o mare dregătorie în primire. Iată, îmi spun, privind, grotesc alăturate, chipul prietenului şi al politicianului, cum ar putea să arate, simbolic, cele două feţe ale României.

Care din ele va ieşi câştigătoare, mă întreb, îngrijorat şi eu, o clipă, şi îmi răspund pe dată. Va câştiga reforma. Va învinge corectitudinea, sobrietatea, smerenia şi substanţa. Nu mai e timp de tânguiri. E timpul asumării de răspunderi. E timpul de ieşit la vot cinstit.
Nu sunteţi singuri, oameni buni. Sunteţi cu miile, cu zecile şi sutele de mii şi cu milioanele. E timpul ca România cea bună şi curată, cea sfioasă şi tăcută, cea muncitoare şi inteligentă să se arate şi să se manifeste. N-ar fi degeaba.

Fiindcă, după cum spune proorocul Isaia, „aşa vorbeşte Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt:...Sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă/ Căci nu vreau ...să stărui în mânie… /Am văzut căile sale şi îl voi vindeca, îl voi povăţui şi îl voi mângâia.../Şi cei care-l jeleau vor izbucni în cântări de mulţumire. Pace, pace celor de aproape şi de departe, zice Domnul...”

Niciun comentariu: